Evenimente sportive din Timișoara și județul Timiș
Această categorie cuprinde manifestările de natură sportivă din Timișoara. Fiecare eveniment cuprinde o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Universitatea Politehnica Timișoara a susținut dintotdeauna mișcarea și sportul, considerând că prin sport se modelează atât corpul, cât și spiritul. La evenimentul organizat miercuri, 7 decembrie 2016 cu începere de la ora 15.00, sunt invitați toți cei care se consideră prieteni ai Politehnicii, studenți sau absolvenți, parteneri sau simpatizanți.
BC SCM Timişoara va fi gazda unui eveniment caritabil, marca „Împreună pentru Timişoara”, duminică, 4 decembrie, cu începere de la ora 17:00. Acesta se va desfăşura sub forma unui mini turneu la startul căruia, alături de noi, vor lua parte nu mai puţin de 5 grupări sportive timişorene: Clubul de Handbal CSU Politehnica Timisoara, Timisoara Saracens Rugby Club, CSU UVT Timișoara - Volei, BC Timba Timisoara şi Druckeria (echipa suporterilor ASU Politehnica Timișoara).
Duminică, 20 noiembrie 2016, cu incepere de la orele 17,00 în sala de spectacole a Casei Tineretului din Timişoara vă invităm la sărbătoarea frumuseţii, a sportului, a sănătăţii, prin culturism şi fitness.
Weekend-ul următor, în fața clădirii Teatrului Național Timișoara, unul dintre partenerii Smartfit, are loc o competiție sportivă la care vor participa aproximativ 100 de concurenți din mai multe dintre orașele țării. Ultimate Smartfit Challenge ajunge la cea de-a nouă etapă organizată, iar concursul din 17-18 septembrie este Finala Campionatului 2016.
Septembrie începe în forță pentru SCM Politehnica! Primul meci din Turul Preliminar I din Cupa EHF se joacă în Timișoara: SCM Politehnica - Pölva Serviti, sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 19:00 in sala C-tin Jude. Intrare generală: 10 lei. Copiii și elevii au gratuitate, în limita a 150 de locuri. (pe principiul primul venit, primul servit)