În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din Timișoara. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Spectacolul de teatru îşi propune să exploreze diverse poveşti ale cartierului Fabric din Timişoara, pornind de la legende urbane cât şi materiale documentar şi de arhivă. Având ca fundal clădirile istorice ale cartierului Fabric, în special Palatul Ştefania, cunoscut drept „casa cu maimuţe” datorită celor 4 statui de pe faţată, spectacolul se axează în special pe relaţia dintre indivizi cât şi relaţia acestora cu istoria.
Desculț în parc este o comedie excepțională, scrisă în anul 1963 de renumitul dramaturg american Neil Simon. Piesa s-a jucat mai întâi cu mare succes pe Broadway, mai apoi în întreaga lume. În anul 1967 piesa a fost ecranizată într-o distribuție de excepție - în rolurile principale: Robert Redford și Jane Fonda - scenariul filmului fiind scris de însuși autorul piesei.
Şase personaje care nu caută un autor. Caută poate o ieşire, deși, având în vedere că afară e pandemia, au dubii. De fapt au dubii în legătură cu orice. Se află în purgatoriu şi îşi chestionează o viaţă pentru a cărei elucidare nu au găsit în trecut perspectiva potrivită. Au timp acum, în spaţiul intermediar dintre paradis şi infern, să îşi pună întrebările fundamentale asupra sensului trecerii lor prin existenţă.
My invisible noisy inside este un performance de dans contemporan, o declarație a dualității umane, o analiză personală a tot ceea ce este vizibil și invizibil, zgomotos sau liniștit, prizonier sau liber în fiecare dintre noi - s-a născut în contextul Festivalului in v z b l din 2022, după ce coregrafa Beatrice Tudor a fost invitată să răspundă la întrebarea Ce e invizibil pentru tine?
În data de 7 iulie 2023, cu începere de la ora 17:00, va avea loc un concert pe Râul Bega, în cadrul Proiectului: Baroque Watermusic. Concertul este realizat pe instrumente de epocă, pe o ambarcațiune amenajată în stil baroc, care va naviga pe Râul Bega. Protagoniștii acestui concert sunt muzicieni specializați pe interpretarea muzicii vechi, care vor purta costume de epocă. Ambarcațiunea va naviga pe Râul Bega, între orele 17:00 și 20:00, între podul cu lacăte și podul Ferdinand.
Într-un conac situat pe malul unui lac, la țară, se desfășoară povestea unui tânăr cu aspirații de scriitor și o tânără ce visează să devină actriță, în cadrul mai larg al adulților din jur.
Cele mai savuroase și comice personaje ale lui Caragiale vă așteaptă să urcați în trenul fanteziei și al umorului, acolo unde vom redescoperi atmosfera plină de verva de altădată în situații inedite.
ARGENTINA, MI AMOR! – este un spectacol complet de tango argentinian de muzica și dans pus în scenă de „Cluj Tango Orchestra„ alaturi de dansatori de tango argentinian, de la scoala „ Tango Malena”- Timișoara
Terapie in 3 - orice căsnicie poate fi salvată, dar întotdeauna e nevoie de… trei și de o rețetă anume a succesului. Se ia o sotie nefericită, un soț nehotărât și un psiholog nonconformist.
Seaside Stories - o succesiune de povești cu personaje diferite, cu întâlniri fulgurante, scurte momente intense decupate din viață, poate dintre acelea pe care le-am trăit cu toții, cu picioarele pline de nisip, cu pielea încrețită pe care soarele a uscat apa mării ...
Antonin Artaud. Familia Cenci - este piesa unui sfâșiat. E eșecul unui Icar…și mare satisfacție îmi produce apariția ei neașteptată pe scena ieșeană. Uitată altundeva, aici ea reînvie. Gest reparator unic.
Oedip rege face parte din tragediile ciclului teban, Oidiopoidia, este o tragedie scrisă de Sofocle (cca. 496 – 406 î. Hr.), datată în jurul anilor 430-428 î. Hr. Sofocle asimilează mitul Labdacizilor și preia povestea din momentul în care acesta este deja regele Tebei ...
Freak Show - realizat după un material scris de Florin Piersic jr, în regia și interpretarea sa, FREAK SHOW este un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore...
Orchestra simfonică și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara, alături de Corul de copii al Liceului de Artă „Ion Vidu” se reunesc pentru un concert vocal-simfonic extraordinar, condus de maestrul GABRIEL BEBEȘELEA și CRISTIAN SPĂTARU.
Un spectacol după un scenariu scris de Pavel Bartoș, care cuprinde în mare parte elemente autobiografice, tratate cu umor… poate prea mult umor, în care autoironia și sinceritatea sunt la ele acasă.
Un spectacol de teatru în mișcare, un camion reconvertit și povești de viață desfășurate în doi metri pătrați. Pe scurt, Cargo Berlin - Timișoara, spectacolul - experiență care te invită să fii spectator în viața a doi şoferi de TIR, pe un drum obișnuit, cu opriri în puncte cheie din Timișoara și din împrejurimi.