Premiul „Stefan Jäger“ pentru anul 2016 îi va fi conferit actriței Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), Isa Berger, pentru merite deosebite în cultivarea limbii, culturii și a tradițiilor germanilor din Banat.
Cea mai nouă producție a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) este musicalul-basm „Cartea junglei”, după Rudyard Kipling, în versiunea scenică, regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu.
Eveniment spectaculos în acest sfârșit de săptămână la Timișoara: cazacii zburători din Ansamblul Academic Kalina aduc cele mai frumoase dansuri şi melodii tradiţionale ucrainene, sâmbătă, 4 martie 2017, de la ora 20, pe scena Operei Naționale Române!
După lansarea revistei, printr-un eveniment în Expirat Halele Carol, revista pleacă din București în toată țara pentru a fi citită, gratuit, în teatre, cinematografe, săli de concert și în oricare spațiu care încurajează cultura independentă.
Actorul Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), Radu Brănici, a fost nominalizat la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) 2017, la categoria Debut, pentru rolul Moritz din spectacolul „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, în regia lui Charles Muller.
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara a organizat o competiţie de traduceri, destinată studenţilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest care studiază limba engleză. Provocarea a constat în a traduce din limba engleză în limba română Sonetul 66 de William Shakespeare, un text cu limbaj specific care vorbeşte despre disfuncţionalităţile din societatea Angliei elisabetene, însă este la fel de valabil şi în vremurile noastre.
Vineri, 27 ianuarie, de la ora 18:00, scriitoarea Daniela Raţiuși bloggeriţa Adina Borcan vă vor introduce în lumea Ditai-Năsoeză, iar Alexandra Rusu, cea care a (tran)scris pățaniile motanierului, va fi prezentă pentru a vă povesti despre încântătorul univers Ditai-Năsoez.
Anul 2016 se apropie de încheiere. A fost un an, ca ultimii de altfel, în care democrația, libertatea de exprimare, transparența și dialogul au fost în centrul preocupărilor instituționale. Anul 2016 a fost marcat și de nenumărate evenimente triste, care arată că lupta pentru pace și echilibru este mult mai complexă decât am fost dispuși să acceptăm.
Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană lansează strategia de implementare a programului TM2021 care urmează să fie împărțită în două etape: Etapa de început, denumită StartUp (2017 și 2018) și Etapa de producție (2019-2021). Ulterior, echipa se va concentra pe ceea ce programul TM2021 va lăsa ca Moștenire după anul 2021 (2022-2023).
Cinci păpuşari de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” au fost premiaţi de câtre Primăria Timişoara la Gala Excelenţei, pentru succesul deosebit al spectacolului “Noroc cu laptele”.
In organizarea Uniunii Artiştilor Plastici din România în perioda 21 noiembrie-10 decembrie 2016 a avut loc la Bucureşti în Centrul Artelor Vizuale – Căminul Artei şi Galeria “Orizont” SALONULUI NATIONAL DE PICTURĂ – Ediţia 2016, care s-a desfăşurat sub genericul Impresie/Expresie, curatoriatul fiind asiguarat de Irina Florescu, Teodora Chinschi, Marius Barbone Barb şi George Moscal.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara oferă din nou serviciul gratuit de babysitting pentru copiii spectatorilor pe durata unui spectacol.
Doi actori ai Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” sunt laureaţii manifestării tradiţionale Pro Cultura Timisiensis, primind premii din partea Consiliului Județean Timiș pentru activitatea desfăşurată şi meritele deosebite în promovarea artei şi culturii timişene.
A cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe” este organizată de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2016, tema acestei ediții fiind „Odiseea străinului”. Gábor Tompa, directorul și selecționerul festivalului, declară că „noţiunea de străin este importantă pentru că fenomenul migraţiei a luat o amploare nemaiîntâlnită în ultima jumătate de secol.”
Fundaţia „Pentru Voi” a organizat conferinţa naţională cu tema „Egalitate în drepturi pentru toţi cetăţenii: de la decizia substituită la decizia asistată”, în perioada 11-12 noiembrie 2016, la Hotel Timişoara.
Din 8 noiembrie 2016 Lucian Vărşăndan a preluat din nou conducerea Teatrului German de Stat Timişoara (TGST). Directorul, în vârstă de 41 de ani, fusese suspendat de la conducerea teatrului la 19 mai 2016, ca urmare a numirii în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii. În urma solicitării sale, adresate prim-ministrului la 3 noiembrie 2016, mandatul său în funcţia de demnitate publică a încetat.
Spectacolul „De fapt e frumos” de Volker Schmidt, o producție a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), a fost invitat să participe la Festivalul de Teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI) de la Piatra Neamț, a cărui selecție este realizată de către criticul de teatru Maria Zărnescu.
Vineri, 17 noiembrie, ora 19, la Sala Capitol va avea loc concertul final al celei de a patra ediții a Festivalului International de Muzică Nouă Intrada