La Sînmihaiu Român, judetul Timiș, cu mic cu mare, am ieșit la ultima acțiune de completare a plantației, cu rol de perdea de protecție forestieră, marca Plantăm fapte bune în România.
Caraș Severin este Țara Morilor de Apă, cu un patrimoniu uriaș de aproximativ 200 de astfel de construcții arhaice. Pentru că este nevoie să cunoaștem unde sunt amplasate acestea, din ce materiale sunt construite, dacă sunt funcționale, voluntarii Asociației Acasă în Banat pornesc expediții în teren, în tot Carașul.
Joi, 5 septembrie 2019, la Timișoara a avut loc conferința de deschidere a Proiectului de implementare a unor soluții verzi pentru decontaminarea solului din zona transfrontalieră România-Serbia, unde se desfășoară activități miniere, lansat de Universitatea Politehnica Timișoara (România) în parteneriat cu Institutul de Minerit și Metalurgie Bor (Serbia).
Voluntarii Acasă în Banat se adună și pentru a pune în valoare patrimoniul natural al acestei regiuni. Așadar, sâmbătă, 31 august 2019, la apelul profesorului Iosif Martinescu din Pietroasa, om al locului și pasionat de natură, peste 20 de voluntari s-au mobilizat pentru a da o mână de ajutor la curățenia și amenajarea unor trasee turistice pe cursul superior al râului Bega – Poieni.
Asociația Acasă în Banat a ales satul în care va desfășura următoarea ediție a evenimentului Color the Village, ediția a VII-a! Grădinari, județul Caraș Severin, este locul care se pregătește o adevărată desfășurare de forțe, un festival de fapte bune cu sute de voluntari care vor repara și zugrăvi 30 de case în numai 3 zile.
Salvati Copiii deschide usa gradinitei estivale pentru 600 de copii din medii sociale vulnerabile. La Timișoara, programul se desfășoară la Scoala generală nr, 25.
Ca urmare a finalizării procedurilor de licitație și de desemnare a firmei câștigătoare, fațada Rectoratului Universității Politehnica Timișoara (Palatul Lloyd), una dintre clădirile monument istoric reprezentative ale Timișoarei, intră în renovare.
Multi incearca sa munceasca mai mult crezand ca banii in plus ii vor ajuta, altii cauta o anumita reteta a fericirii si nu inteleg de ce nu o gasesc sau de ce nu poate fi aplicata.
Daca vrei sa iti surprinzi placut partenerul sau poate simti nevoia sa fiti singuri pentru o scurta perioada de timp, atunci trebuie sa stii ca una dinte cele mai bune alegeri pe care le poti face pentru a-ti surprinde placut jumatatea este sa ale...
CUTIA Bebelușuluia schimbat viața a generații întregi în Finlanda, în cei peste 81 de ani de când programul se desfășoară în această țară, scăzând mortalitatea infantilă, de la 6,5 ‰ la 1,7‰. Asociația SAMAS vrea să dea fiecărui copil român șansa la o viață sănătoasă și sigură ...
Asociația Salvează o inimă a început o nouă campanie de strângere de fonduri pentru micuța Gabriela Cotoman, diagnosticată cu neuroblastom - cancer al glandei suprarenale stângi.
La Sînmihaiu Român, în judeţul Timiş, în data de 16 noiembrie 2019, ne vor sprijini 200 de voluntari care s-au înscris pentru a planta 1.000 de puieţi forestieri de frasin în tânăra pădure de aproximativ 2 hectare.
Luna Pădurii a debutat cu o acțiune mare de împădurire, ce a avut loc, sâmbătă, 16 martie 2019, pe dealul de la Cralovăț, comuna Topolovățu Mare, Timiș. Acțiunea face parte din cadrul iniţiativei naționale de împădurire pe bază de voluntariat „Plantăm fapte bune în România”.
Elena s-a născut cu mai multe malformații grave, iar doctorii români au reușit să o salveze cu mari eforturi. Prima operație a suferit-o la două zile de la naștere - mielomeningocel, formă cea mai gravă de spina bifida.
Astfel,Un restaurant din Timișoara, Caruso, două restaurante din Cluj, Atelier de Cuisine și Bujole, 11 restaurante din București, 18Lounge, Bistro Matrioska, Frank Bistro & Dessert Bar, Gargantua d’oro, Le Bistrot Français, La Samuelle, L’atelier de Samuel le Torrielec, MÀ, Naan Project, Savart, The Artist Restaurant, și unul din Oradea,
Mai mult de un sfert (27,3%) dintre copiii din România petrec peste șase ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește la 48,3%, dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanță, o arată datele Studiului privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Salvaţi Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net.
Antonio Hoinaru este un copil de numai 13 ani, care până la această vârstă a dobândit maturitatea vieții, înainte de vreme. A fost un copil absolut normal, ca toți copiii: joacă, entuziasm, prietenii frumoase si visuri mărețe, lucruri cât se poate de firești pentru un copil.
Consiliul Director al Asociației Timișoara 2021- Capitală Europeană a Culturii s-a întrunit, în data de 21 ianuarie, ca urmare a modificărilor care au avut loc în cadrul statutului asociației, pentru stabilirea documentelor ce urmează a fi depuse de către persoanele fizice/ juridice
Timp de 7 luni voluntarii VPB au lucrat la realizarea unui sistem de evaluare a infrastructurii velo din Timișoara. Bazat pe standarde internaționale, dar adaptat la situația locală, standardul VPB a fost folosit pentru evaluarea a peste 100 de kilometri din infrastructura velo de pe raza municipiului Timișoara.