Politia Comunitara Timisoara atrage atentia organizatorilor de evenimente si altor societati comerciale sau institutii ca agentii de politie comunitara fac in continuare verificari in ceea ce priveste modul in care aceste firme practica publicitatea stradala si afisajul si daca sunt respectate prevederile legale in acest sens. Reamintim ca potrivit HCL 371/2007, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenzi de la 1000 la 2000 lei lipirea afiselor, posterelor sau anunturilor publicitare in alte locuri decat in cele autorizate sau montarea de panouri publicitare sau bannere fara acordul organelor de specialitate din Primarie. De asemenea, potrivit HCL 290/2006, privind aprobarea Regulamentului de publicitate stradala in municipiul Timisoara, se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 500 lei distribuirea de mostre si materiale publicitare fara aviz din partea Primariei. In ultimele zile, pe raza municipiului Timisoara, peste 100 de afise publicitare au fost depistate de politistii comunitari in locuri neautorizate, precum stalpi de iluminat, cladiri, garduri, copaci etc. Acestea au fost preluate spre a fi efectuate verificari, iar cei care se fac responsabili de distribuirea si lipirea lor fara autorizatie vor fi sanctionati cu amenzi de pana la 2000 lei. Pe str. Pestalozzi a fost surprins si un cetatean care intentiona sa lipeasca afise de dimensiuni mari, dar cand a vazut patrula de agenti a lasat materialele publicitare si a fugit. De la inceputul anului au fost aplicate peste 90 de sanctiuni pentru lipirea afiselor, posterelor sau anunturilor publicitare in alte locuri decat in cele autorizate, pentru distribuirea de materiale publicitare fara autorizatie si pentru montarea de panouri publicitare sau bannere fara acordul organelor de specialitate din Primaria Timisoara.
Purtator de cuvant Politia Comunitara Timisoara,
Consilier Daniela Seracin
Sursa: Primaria Timisoara