In perioada 26-27 iunie 2008, s-a desfasurat la Iasi intalnirea dintre conducerile universitatilor partenere ale Consortiului Universitaria. Consortiul reuneste patru universitati cu traditie din tara: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea din Bucuresti si Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.
Desfasurata in prestigioasa Sala a Senatului universitatii iesene, reuniunea a facut posibila abordarea unor subiecte importante legate de invatamantul superior, discutiile axandu-se pe urmatoarele teme: principii si tendinte ale politicii invatamantului superior, asigurarea calitatii, ierarhizarea universitatilor, finantarea de baza si complementara a acestor institutii, programele de studii si cercetare, precum si convergenta si complementaritatea acestora.
De asemenea, intalnirea a prilejuit reinnoirea si actualizarea operationala a protocolului incheiat intre universitatile partenere.