contact Contact Facebook Facebook Twitter Twitter
sigla
Sport

Soferi de masini de mare tonaj sanctionati pentru ca au circulat in zone restrictionate
- Luni, 09 Iunie 2008 08:07 -

Politia Comunitara Timisoara a organizat, ieri dupa-amiaza, impreuna cu Politia Rutiera o actiune pentru depistarea soferilor care incalca prevederile HCL 485/2006, privind circulatia autovehiculelor destinate transportului de marfuri si a utilajelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 5 tone in municipiul Timisoara. Au fost executate controale in mai multe zone ale orasului. Una din cele mai tranzitate este Bdul Cetatii, unde mai multe masini de mare tonaj intrau pe zona restrictionata de la intersectia cu str.Closca, unde de altfel este amplasat si un indicator prin care este semnalat faptul ca nu este permisa circulatia autovehiculelor de peste 5 tone. Cu toate acestea, soferii au intrat pe strada respectiva, fiind opriti de politisti. Aici au fost aplicate patru sanctiuni, unor soferi cu domiciliul in Timisoara, Satchinez, Sacalaz. Acestia nu s-au aratat ingrijorati de cuantumul amenzii, care se ridica la 2500 lei, si au declarat ca "plateste firma". Actiunile de acest gen vor continua, cu atat mai mult cu cat au existat numeroase sesizari de la cetatenii orasului care au reclamat ca traficul greu din unele zone le pune in pericol casele. HCL 485/2006 prevede ca se restrictioneaza accesul si circulatia autovehiculelor destinate transportului de marfuri si a utilajelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 5 tone in anumite zone din municipiul Timisoara. Restrictionarea circulatiei autovehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 5 t se face in intervalul orar 20.00 - 07.00, cand accesul si circulatia acestora sunt permise numai pe baza de autorizatie. In intervalul orar 07.00 - 20.00 accesul si circulatia acestora sunt interzise. Reamintim ca arterele de circulatie pe care vor circula autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare de 5 tone care tranziteaza municipiul Timisoara sunt Str.Polona - Str.Ovidiu Cotrus - Calea Sagului - Bv.Dr.Iosif Bulbuca - Calea Martirilor (de la intrarea in municipiu pana la intersectia cu str.Lidia) - str.Lidia (de la intersectia cu Calea Martirilor pana la Piata Gen.Gh.Domasnean) - Piata Gen. Gh. Domasnean - Calea Ioan Vidrighin - Calea Buziasului - Str.St.O.Iosif - Str. Baba Dochia - Str.Andrei Saguna - Calea Dorobantilor - Calea Lugojului - Str.Gheorghe Adam - Str.Avram Imbroane - Str.Aristide Demetriade - Str.Divizia 9 Cavalerie - Calea Lipovei - Str.Amurgului - Calea Aradului -Str. Miresei - Calea Torontalului - Bv.Cetatii (de la intersectia cu Calea Torontalului pana la intersectia cu str.Closca) - Str.Closca - Str.Lt.Ovidiu Balea.
Purtator de cuvant Politia Comunitara Timisoara,
Consilier Daniela Seracin

Sursa: Primaria Timisoara




Comentarii:

Neautentificat!
Pentru a trimite comentarii trebuie sa va inregistrati sau sa va logati:
Site-uri locale: Timisoara | Bucuresti | Arad |