Zilele trecute, Primaria Municipiului Timisoara - Directia de Mediu prin Serviciul Administrare Mediu a organizat o actiune desfasurata sub motto-ul "Iubesc natura, deci plantez!", realizata cu ocazia "Lunii padurii" derulata anual in perioada 15 martie - 15 aprilie. La acest eveniment principalii protagonisti au fost consilierii Directiei de Mediu din cadrul Primariei Municipiului Timisoara care si-au adus aportul la imbunatatirea calitatii mediului urban prin plantarea a 200 puieti de stejar pedunculat (Quercus robur) si corcodus (Prunus cerasifera) la perdeaua forestiera situata intre Calea Torontalului si Calea Aradului in imediata apropiere a Statiunii Didactice Experimentale ce apartine Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului. Pentru buna desfasurare a activitatii si-au adus aportul Directia Silvica Timisoara prin Ocolulului Silvic Timisoara si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului prin Statiunea Didactica Experimentala. Avand in vedere scaderea vertiginoasa a zonelor impadurite la nivel mondial si a faptului ca padurea este "plamanul verde al Planetei" se impune ca infiintarea de spatii verzi si paduri sa fie o activitate primordiala, pentru ca beneficiari sunt toti locuitorii planetei. Tinand cont de aceste aspecte, Directia de Mediu, isi aduce permanent aportul, prin activitatile pe care le organizeaza la imbunatatirea calitatii mediului urban.
Acest exemplu, speram sa constituie pe mai departe, un exemplu pentru cetatenii din municipiul Timisoara. Trebuie stiut ca, doar ocrotind natura putem avea o calitate superioara a vietii.
Viceprimar
Adrian ORZA
Sursa: Primaria Timisoara