An de an, Festivalul Internațional de Film Timishort ne-a obișnuit cu secțiuni speciale dedicate unor țări și unor regizori. Ediția a 8-a aduce în secțiunea Focus o selecție de scurtmetraje din Portugalia, precum și filmele regizoarei italience Grazia Tricarico.
Spectacolul „De fapt e frumos” de Volker Schmidt, o producție a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), va fi prezentat în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea
Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” primește cu entuziasm și bucurie victoria Timișoarei în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 și consideră această misiune o extraordinară șansă pentru întreaga comunitate timișoreană, pentru performanța teatrală, culturală, a urbei, deopotrivă pentru artiști și public.
Juriul internațional delegat al UE, împreună cu ministrul culturii, Corina Șuteu, au vorbit, în timpul conferinței de presă despre importanța apartenenței la cultura europeană și dosarele de candidatură ale orașelor româneși participante. De asemenea, au menționat și celelalte țări care vor avea orașe capitale europene ale culturii în 2021: Grecia și una dintre țările candidate la UE (Serbia și Muntenegru).
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) pregătește prima premieră a stagiunii 2016 / 2017: spectacolul „Biedermann și incendiatorii” de Max Frisch, în regia lui Gábor Tompa.
După recent încheiatul stagiu de la Școala de vară de la Gărâna, Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) își așteaptă din nou spectatorii. Iată principalele informații despre proiectele noii stagiuni 2016/2017!
Ca urmare a unor informații eronate apărute recent în spațiul public, după evenimentul privat organizat în ziua de 25 august a.c. în sala barocă a Muzeului de Artă Timișoara (MArT), și în vederea informării corecte a publicului, instituția noastră dorește să aducă următoarele precizări:
Vineri, 12 august 2016, Timişoara a depus la Ministerul Culturii dosarul final de candidatură în competiția pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, având conceptul și sloganul ‘Shine your light – Light up your city!’ (‘Luminează orașul prin tine!’).
Lucrarea sculptorului Peter Jecza „Simbol UPT”, expusă în fața Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, se numără printre cele patru lucrări ajunse în finala concursului euroregional BETACITY 2016. Universitatea Politehnica Timișoara, în calitate de co-autor, a înscris „Simbolul UPT” la secțiunea Arta în spațiul public, iar după prima etapă de jurizare opera de artă a ajuns în finală.
Zeci de ani de teatru, sute de ore de muncă, mii de documente studiate, scanate, ordonate: proiectul ”Cercetarea istoriei teatrului timișorean”, realizat de Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara, a ajuns la final! Un final care nu înseamnă, în fapt, sfârșitul cercetării, căci teatrul este o artă, un domeniu, o lume care se schimbă și renaște zi de zi, iar munca de a face din istoria lui o carte deschisă este un proces continuu, subliniază echipa teatrului.
Două spectacole ale Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) din stagiunea 2015/2016 au fost incluse în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru (FNT) 2016, care va avea loc între 21 și 30 octombrie 2016 la București.
Stagiunea 2015-2016 a adus peste 12 500 de spectatori la spectacolele Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, stabilindu-se astfel un nou record de public al instituției. „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori”, în regia lui Radu Afrim, a fost votat de spectatori drept cel mai bun spectacol al stagiunii.
A treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! omagiază cinematografia poloneză, prin prezentarea a câte trei filme ale regizorilor Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski.
Şase filme din Austria, Croația, Polonia, Rusia, Serbia și Ucraina concurează în acest an pentru Marele Premiu şi Premiul Publicului la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.
Proiectul își propune să genereze conștientizarea importanței artei în spațiul public timișorean, să ajute la crearea unei platforme de dezbatere și la coagularea unui parteneriat între entități implicate, din multiple perspective, în gestionarea mai adecvată a spațiului public.
Ceau, Cinema! dezvăluie componența juriului care va acorda trofeul competiției, la cea de-a treia ediție a festivalului(14-17 iulie): actrița Alina Ilea, actorul Alexandru Papadopol și regizorul Răzvan Georgescu.
Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely” din Timișoara marchează finalul stagiunii 2015/2016 printr-un eveniment ce-i dă spectatorului rolul cel mai important: acela de a decide ce se întâmplă pe scenă, de a-și spune cuvântul despre spectacole și de a fi sărbătorit alături de actori.
Cea de a XI-a ediție a festivalului „Copil în Europa” va avea loc în perioada 7 - 16 septembrie 2018, la Casa Tineretului (FITT), precum și în alte locații din Timișoara.