În perioada 24-26 martie 2017 va avea loc cea de-a III-a ediție a concursului internațional RoboTEC (Robot Engineering Contest), organizat de către Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare), în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara și companiile din sfera IT&C.
Prin intermediul programului de master Sustainable Constructions under Natural Hazards and Catastrophic Events – SUSCOS, 20 de studenți selectați din 13 țări din lume (Filipine, Ecuador, Yemen, Pakistan, Eritreea, Banglades, Nepal, Ucraina, Vietnam, India, Statele Unite ale Americii, Spania și România) au ocazia să petreacă un semestru în Timișoara, beneficiind de o bogată experiență educațională și multiculturală.
Luni, 9 ianuarie 2017, începând cu ora 15:00, în sala K1 a Bibliotecii UPT, va avea loc ceremonia de decernare a titlului academic de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara domnului Profesor Frede Blaabjerg, de la Universitatea Aalborg din Danemarca. Cu această deosebită ocazie, domnul Profesor Frede Blaabjerg va susține disertația „Experience in Education and Research”.
Ești elev în clasa clasa pregătitoare, clasele I, a II-a sau a III-a? Dacă DA, Cangurul te invită la o nouă provocare în data de 28 ianuarie 2017: Cangurașul Matematician, un test-grilă cu probleme distractive, interesante care antreneză și dezvoltă logica și spiritul de observație.
Centrul de limbi straine ExamPlus din Timisoara organizeaza o noua sesiune de cursuri de limba germana si engleza pentru inceputul lui 2017. Un modul dureaza 7 saptamani cu o frecventa de 2 sedinte pe saptamana iar o sedinta dureaza 90 minute fara pauza.
Universitatea Politehnica Timișoara a depus, până în luna decembrie 2016, un număr de 8 aplicații pentru Programul „Cercetare în Sectoare Prioritare”, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014, având o rată de succes de 75%, ceea ce, la nivel național, reprezintă aproximativ 40% din totalul proiectelor acceptate pentru finanțare.
În perioada 15 iulie – 25 noiembrie 2016, cadre didactice ale Universității Politehnica Timișoara, împreună cu reprezentanți ai sudenților, au interacționat cu sute de elevi din 6 județe ale țării: Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.
Facultatea de Management în Producție și Transporturi a fost înființată în 1996, ca urmare a cererii tot mai mare pentru specialiști în inginerie economică și management.
Într-o lume în care copiii sunt înconjurați și, bineînțeles, atrași de atâta tehnologie, cititul pare ultima activitate pe care un copil ar face-o cu plăcere. Eu consider că responsabilitatea cea mai mare o are părintele: el este cel care ar trebui să investească timp și efort pentru a se asigura că cititul va deveni o pasiune pentru copil.
O nouă echipă de super eroi își începe anul acesta călătoria de a aduce la realitate idei inovatoare. De la tineri pentru tineri, suntem în căutarea proiectelor ce ne vor îmbunătăți comunitatea! Echipa YouthBank Timișoara este formată din 19 elevi cu vârste între 14 și 18 ani ai liceelor C.D. Loga, Ana Aslan, Grigore Moisil, William Shakespeare și Spiru Haret.
Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc) organizează un proiect, destinat studenţilor din anii de licenţă, care le oferă acestora oportunitatea de a experimenta mediul academic și viaţa socială, dar și culturală din alte centre de profil din țară.
Membrii Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), reprezentată prin rectorii si prorectorii de resort, s-au întâlnit în 28 octombrie, în reuniune de lucru, la Universitatea Politehnica Timișoara.
Sunt Doru Dorobăț, antrenor de slăbit și viață sănătoasă! Am inițiat această petiție online, pentru că doresc introducerea orei de nutriție în toate școlile din România. Personal consider, că alimentația este un element primordial pentru a avea o viață sănătoasă și de aceea copii trebuie educați pe acest segment. Dacă și tu ești de acord cu mine, te rog semnează și anunță și prietenii tăi despre această petiție, pentru a strânge cât mai multe semnături!
Orașul care va fi desemnat „Capitala Tineretului din România” în perioada 2 mai 2017-1 mai 2018 va primi un premiu de 50.000 de euro, acordat de inițiatorii programului - Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația SHARE Cluj-Napoca, Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR). Anunțarea câștigătorului va avea loc pe 13 noiembrie, la Timișoara.
Proiectul ProKaTim – Digital Signal Processing Karlsruhe – Timişoara aniversează 5 ani și trece într-o altă etapă. Cu sprijinul Baden-Württemberg Stiftung, din 2012 până în prezent, peste 250 de studenți de la Facultățile de Electronică și Telecomunicații (Universitatea Politehnica Timișoara),
După aproape un an de la deschiderea în luna octombrie 2015 a proiectului „Partnership for Promoting Green Energy in the Rural Area of the Romanian-Serbian Cross-border Region”- acronim GEROS, cod MIS ETC 1414, Universitatea Politehnica Timișoara, în calitate de partener leader, anunță cu satisfacție îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse prin proiect pentru promovarea energiei verzi în zona transfrontalieră rurală România-Serbia.