Se afişează 191-200 din 464 rezultate.
-
Chiar dacă trăim într-o lume profund comercială, unde totul se vinde şi se cumpără, iubirea a rămas printre foarte puţinele lucruri care nu costă bani.
-
Iubirea nu mai e ce-a fost odată, iar funcţionalitatea unei relaţii de cuplu din zilele noastre ţine de un complex de factori. Dacă acum mulţi ani, nevoile într-un cuplu erau relativ limitate, în epoca modernă suntem din ce în ce mai greu de mulţumit, lucru care ne face să fim greu “iubibili” sau să ne placă relaţiile toxice.
-
În momentul în care emoţiile se acumulează în fiinţa noastră, din cauza unei atenţii sporite şi a timpului îndelungat de menţinere a agitaţiei mentale, acestea se defulează prin stări de anxietate, atacuri de panică sau prin depresie. Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supravieţuire, să găsească un mod, fie şi forţat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră.
-
Ne-am obișnuit ca în toate chestiunile legate de sănătate să presupunem că știința ar avea ultimul cuvânt. Din punct de vedere al hranei, al alegerii ei, eu am toată convingerea că putem afla mult mai multe dacă ne întoarcem puțin privirea în isorie, tradiție și cultura locului în care suntem născuți.
-
La fel de important ca și antrenamentul mușchilor prin exerciții fizice este și antrenamentul pentru creier, deoarece dacă avem în vedere faptul că și un mușchi care nu este folosit se atrofiază în timp devenind nefuncțional și cu creierul se întâmplă la fel.
-
Cercetările din psihanaliză afirmă că, a fi un bun părinte pornește și din capacitatea de a reflecta asupra propriei copilării.
-
Fiecare dintre părinți are propriul său bagaj emoțional, tiparul părintelui său, cu plusuri și - de cele mai multe ori, în societatea noastră - cu multe minusuri.
-
Despre iubire, speranta, incredere, multumire...
-
Am înțeles - la nivel de simțire și bucurie - că tot ce fac, tot ce izbândesc să clădesc sau să devin eu ca om, are dăinuire și valoare doar dacă o realizez prin ceilalți. Prin darul către celălalt, doar prin această conexiune poți pune punctul pe acea stare ce te face împlinit, ca om. De făcut, facem mulți, multe... Dăinuiește, clădește, generează evoluție doar cele ce le împlinim prin ceilalți, DĂRUIND...
-
Cine nu a visat ca aiba mereu o relatie perfecta? Orice cuplu se confrunta insa la un moment dat pe parcursul unei relatii cu situatii tensionate, conflictuale, cu probleme de comunicare si relationare, cu perioade de certuri si suparari.
393883393882393880393801393780393702393352393250391305391030